Monday, 23 August 2010

miracolul...

Domnule Gâdea, sunteți fantastic! Nu, nu cel de pe TV cu laptop-ul mic și cu mustață. Dvs, cel ce sălășluiește în burtica mea.

Acum trei zile, cân băieții cei mari (tati și bunicul) se cocoțau pe scări și scaune să ne facă acoperiș la ușa de la intrare, Dvs nu conteneați să mă gâdilați. Și eu sunt cam gâdilicioasă, dacă nu v-ați dat încă seama. Ce fluturași care fâlfâie prin burtică? Degețele care scormonesc pe dinăuntru. Partea frumoasă este că îmi și imaginam cum Dvs făceați tumbe și înotați de zor prin piscina personală, și totul era mult mai real.

Trebuie să menționez că ma cam incomodați, domnule, atunci când vine vorba de făcut treabă. Ar trebui să fac eu, cum vreau eu, și în stilul meu. Iar lucrurile pentru care înainte nu aveam nevoie de ajutor, uitându-mă la alții cum le fac, nu mi se par realizate conform normelor. Dar, numai și numai pentru Dvs, stau cât mai potolită pot și îmi șterg pe ascuns lacrimile.

De azi încep să mă țin serios de o dietă sănătoasă. Nu prea am bani să fac asta, dar văd eu cum mă descurc. Prin casă am momentan doar roșii și ceapă, dar roșiile astea nu mă atrag în nici un fel. Mese regulate de fructe și legume sunt principalul target. Mă duc să-mi cumpăr mere! :*

16 -17 săptămâni

No comments: